joi, 29 noiembrie 2012

4 Amintiri (1)

Închid cartea fiindcă sunt anunțată că peste cinci minute ajungem în gară .
Revin la realitate , nu la biografia fascinantă a lui Michelangelo cu care mă delectam . Am realizat că toți mușchii mă dor - nu m-am mișcat aproape deloc în drumul de opt ore spre capitală .
El încă citea . Nu am reușit să citesc titlul cărții și autorul , fluturii au zburat din stomac , ajungând în plămâni și apoi infectându-mi ochii , vedeam încețoșat .
Atunci când am ajuns aveam sentimentul acela de moleșeală și plictiseală ca după patru ore de atelier plus încă șase normale . Îmi iau bagajul și îl pun în mașina mătușii mele . Soarta a făcut ca mașina lui , una roșie , să fie parcată fix lângă mașina mătușii mele . M-am gândit că existau prea multe asemănări - aceeași muzica + puțin Maiden , pasiunea pentru citit .. și acum și mașinile una lângă alta . Trebuie sa urmăresc mașina aceea !
Am mai fost de câteva ori în capitală dar nu mi-am dat seama niciodată că e atât de mare ! De la gară până la garsoniera mătușii mele am parcurs deabia un sfert de București .. în jumătate de oră .
Puțin timp acea mașină roșie a fost chiar în fața mașinii noastre . Și mi-aș fi dorit să îi spun să accelereze , doar așa , să simt satisfacția unei urmăriri ca în Spioanele . Apoi , am prins culoarea roșie , iar mașina a luat-o înainte . Am mai încercat apoi să o găsesc însă am constatat că am pierdut-o .
După concert , când m-am întors ( culmea ) am fost din nou în aceeași autocar și am citit - doar până în Suceva , după e drumul îngrozitor și îți fug ochii .

Nu , nu am făcut nimic . M-am prefăcut că sunt nepăsătoare , când în mintea mea .. Puțini știu sentimentul acela când vrei din tot sufletul ceva .
Nu le înțeleg pe fetele ce fac avansuri primele sau chiar îi întreabă pe băieți dacă vor să intre într-o relație cu ele . Dacă un băiat te place , trebuie să-ți arate el primul asta . Totuși poate mă lămurește cineva ..

real mean read.

joi, 22 noiembrie 2012

11 De asta iubesc eu Sprite-ul !

După ce am terminat un eseu pentru teza la română m-am dus în Bucatarie să-mi încarc bateriile cu ceva bun . Văd pe masă o strică de 1 litru de Sprite , fac rost repede și mă pregătesc să mă îndulcesc .
Fiindcă nu aveam telefonul la îndemână , am început să citesc eticheta , așa cum facem toți când suntem fooarte plictisiți . Am văzut că scria , după premiile incitante pentru părinți gen dispozitive cu mesaje de recunoștiintă și întâlniri amicale -> " mai multe informații pe verso " .
Iar pe verso erau fix dorințele mele puse în antiteză cu dorințele părinților de pe partea din față a etichetei .
Dispozitive cu mesaje de recunoștiință ~ GPS pentru localizarea părinților
Reuniune amicală pe o insulă insulă ~ Petrecere cu prietenii tăi pe insula aceea


Părinții sunt importanți în viața noastră , eu îi respect și îi iubesc însă ne oftică când ne sâcâie atâta cu venitul acasă - chiar dacă mă plimb am voie până la maxim opt ; și după ce îmi termin teancul de teme și stau cinci minute la calculator - ocupă-ți timpul cu activități mai inteligente  .
Nu v-ați dorit măcar o dată ca măcar pentru o zi  să nu vă reproșeze părinții voștrii nimic și să faceți ce vă spune inima la ce oră vreți ? Ei bine , Sprite-ul ne ajută , mai ales că ei sunt , oarecum , și de partea părinților . :)

La trimis coduri cu noi !

Care e părerea voastră ?

duminică, 11 noiembrie 2012

3 MTV EMA: then&now



Then -
Totul a început în 1994 , printre nominalizați aflându-se Aerosmith , Metallica și Rage against the Machine . Au cântat Prince , Aerosmith , Roxette și mulți alții . Poate , dacă ar mai fi fost prin preajmă , ar fi interpretat o melodie și Cobain . Dar , din păcate , în 1994 s-a cam sfârșit epoca Grunge , odată cu decesul solistului de la Nirvana .
Până în anul 2000 trupe precum Bon Jovi , The Cranberries , David Bowie , Oasis , Garbage și U2 au încântat publicul și au câștigat numeroase premii . Edițiile de atunci erau mult mai decente , spun asta fiindcă-mi amintesc că acum doi ani un pitic și-a dat pantalonii jos . Iar până i-a fost cenzurată " frumusețea " a durat o săptămână - iar show-ul se difuza de două-trei ori pe zi . 
După 200 la categoria Best Rock au apărut trupe Alternative sau Punk-Pop , precum Blink 182 , No Doubt și altele . 2001 și 2002 au fost anii de glorie pentru RHCP , ei câștigând Best Rock . De asemenea , în 2002 Metallica n-au căștigat niciun premiu , deși erau nominalizați la Best Group și Best Rock . 
După 2003 a început haosul - Metallica nici n-au mai fost nominalizați , iar la Best Rock au câștigat o trupă ce cântă pop-punk . După 2008 , rock-ul a fost scos total din peisaj . La categoria Best Songs n-a mai fost nimic rock , iar categoriile Best Rock/Best Alternative au fost cumulate , deși se făcea de ceva timp confuzia.
Anul trecut învingătorii serii au fost Gaga și Bieber , iar Best Rock l-au luat tot o trupă alternative ..
Now -
Dacă vă interesează cine sunt nominalizați anul acesta puteți intra aici . Eu am votat doar la două categorii Best Rock - The Killers și Best Alternative - Arctic Monkeys . La Best Alternative a fost o alegere cam grea , deoarece îmi plăceau 3 trupe dar până la urmă am făcut alegerea finală .

Voi ce preferințe aveți ? :)

sursa foto - www.weheartit.com

vineri, 9 noiembrie 2012

5 "Make-up artist" la 10 ani !

.. sau cel puțin asta cred ele !

După succesul ce l-a avut această fetiță cu tutorialul ei cu un machiaj de club - vorbesc despre asta - au apărut mult mai multe tutoriale cu machiaje făcute de fete de 10 ani sau mai puțin .
În loc să coloreze o coală de hârtie astea își pun pe față tone de machiaj de proastă calitate . Și mai pun asta și pe Youtube .
Dar acum încă o fată face același lucru - link .  În primul rând își strică tenul cu prostiile alea de machiaje ( mă refer la Ruby Rose ) ce costă un leu și le găsești la orice magazin de cartier .
Cred că toată dorința asta de a se machia a fetelor mici provine de la păpușile Barbie cu care se joacă , ele având sânii ca două bidoane și o groază de machiaj pe față . Asta consideră ele perfecțiunea .

Și până la urmă cu ce te ajută să te schimbi radical prin machiaj ? Persoanele tot îți vor cunoaște adevărata față într-o zi ..

În ultimul rând vreau să vă propun să vă destindeți cu un machiaj realizat cu paleta de copii 3+ ani !
http://www.youtube.com/watch?v=H1dFQqP1Gg8

duminică, 4 noiembrie 2012

1 Misery - recenzie



Misery
Rating  - dacă ești un scriitor apreciat ți se poate întampla ..

Paul Sheldon , un scriitor renumit , termină ultimul volum din seria de cărți " Misery " și pornește spre un oraș dorindu-și să o publice . Din cauza vremii nefavorabile , acesta cade într-un șanț și este salvat de o femeie misterioasă . 
Aceasta , pe nume Annie , îl duce acasă și îl tratează , spunându-i că e o bună asistentă . Femeia i-a spus de la început " Eu sunt cea mai mare fană a ta " . Însă Annie nu era o fană așa cum se aștepta Paul . Aceasta i-a cerut romanul ce trebuia publicat și l-a pus să-l ardă fiindcă nu i-a plăcut faptul că Misery moare . 
Paul reușește să cotrobăie prin casa sa și descoperă că Annie era acuzată de crime și își dorește din ce în cel mai mult să scape . Annie îl pune să rescrie romanul , cumpărându-i o mașină de scris mai ieftină , deoarece ducea lipsă de litera n .
Scriitorul a avut mai multe tentative de fugă , dar toate au fost sortite eșecului . A mai încercat să îi pună o concentrație de pastile în vinul acesteia sau să o trimită cât mai des în oraș .
Un șerif a venit în căutarea lui Paul , însă acesta a fost împușcat de către Annie . După comiterea acestei crime , femeia și-a dorit să comită încă o crimă și un suicid . El a implorat-o să îl lase măcar să termine cartea și , după o luptă grea cu femeia obsedată , a reușit să scape .

joi, 1 noiembrie 2012

4 " VE-TI merge LA iad "

*Nu că aș avea ceva cu creștinismul , dar trebuia să scriu acest articol !

Cred că toată lumea a auzit că vin Rammstein în România pe 28 iulie . Ei bine , cred că voi ajunge și eu , având în vedere că sunt fana lor de trei ani și ceva și mi-am dorit să merg la un concert de-al lor .
Citeam și eu știrile din muzică astăzi și sunt redirecționată pe un articol de pe Gândul . Îl citesc și dau jos la comentarii - fiindcă știu că pe site-urile astea prea cunoscute sunt o groază de tembeli ce-și etalează cunoștiințele de gramatică . Își mai etalează și creștinismul doar așa când vine o trupă sau în biserică , în rest ocupațiile lor fiind apariție la știrile orei cinci .
Și ghiciți cine este norocosul care , vorba Alexandrei , va deveni un personaj pe blog .

Așa de tare mă enervează cocalarii ăștia cu eșarfe la gât și mânjiți cu luciu de buze ce dau diferite simboluri focului . Dacă aprinzi focul în sobă înseamna că te vei duce în iad ? Dacă realizezi câți de mulți "jm3keraShy" din ăștia sunt , sigur ne ducem în iad !
Gramatica lui îmi zgârie ochii , dar nu în ultimul rând vreau să le spun tuturor ce au această părere , și anume că cei care ascultă rock sunt sataniști , că s-au înșelat amarnic .

Mai bine s-ar întoarce la manelele lui , săracul ..