marți, 23 decembrie 2014

2 La capătul lumii şi în ţara aspră a minunilor de Haruki Murakami | Recenzie

Aș vrea să menționez pentru început că La capătul lumii şi în ţara aspră a minunilor nu este deloc o carte ușor de înțeles și de digerat pentru toată lumea, așa că nu o pot recomanda tuturor. S-ar putea ca unii să o lase după primele 100 de pagini sau să încercați să o terminați cât mai repede ca să treceți la cărțile voastre. O recomand însă celor care sunt pregătiți să se ridice la un nou nivel în de-ale lecturii sau cei care s-au 'obișnuit' cu Murakami.

Cât timp am citit cartea asta, m-am simțit relativ ciudat fiindcă erau prezentate două planuri narative și mă simțeam cumva îmbrâncită dintr-unul în altul. Există două lumi în oglindă, dar cu câteva elemente comune: mirosul de cafea, craniile de unicorn, bibliotecara drăguță dar erau legate și fiindcă capătul lumii era continuarea primului plan narativ, țara aspră a minunilor.
//notă: în descrierea cărții scria că în cele două lumi erau doi protagoniști diferiți, dar numele prezentate nu apar în carte și nici distincția dintre ei. Eu am concluzionat din carte că e același protagonist. De asta autorul s-a ferit să dea nume tuturor personajelor, ca cititorul să recunoască conexiunile. Să fi fost greșeală de tipar?

Astfel, în țara aspră a minunilor, cea mai apropiată 'realitate' de a noastră, sunt anticipate evenimentele care urmează să se întâmple încă de la primul cadru. Protagonistul, un tip de 35 de ani, fan al muzicii jazz și ai lui Bob Dylan face niște cursuri pentru a deveni computator, un fel de progamator, și astfel i se fac câteva modificări pe creier. Este singurul supraviețuitor al acestui experiment făcut de un geniu puțin cam egoist. În urma operației pe creier, i se șterg toate amintirile însă i se dă o sumă mare de bani astfel încât nici măcar să nu-și dea seama. Lucrurile o cam iau razna la un moment dat fiindcă el reușește să-și recapete câteva aminiri și geniul își dă seama că planul lui a eșuat. Consecința este faptul că protagonistul nu mai are mult de trăit pe lumea asta, însă își continuă existența într-o lume creată de el în subconștient. A ales să-și petreacă ultimele clipe fumând, savurând niște beri într-un parc și ascultând Bob Dylan. Nu e plăcut deloc să te gândești la ce ai putea să faci în ultimele tale clipe petrecute în lumea asta. Nu ai timp să aștepti la o coadă însă descoperi mici detalii pe care nu le-ai observat înainte de această presiune. Îți dai seama că ai pierdut multe în viața asta, dar viața e frumoasă chiar și cu regretele pe care le ai.

La capătul lumii este defapt un orășel împrejmuit de un zid foarte înalt prin care trecea un râu și exista o pădure. Cam atât putem spune concret despre acest oraș, fiindcă acesta era cu totul perfect, totul mergea bine, nu existau divergențe și probleme. Toate astea fiindcă odată ce ajungeai în oraș trebuia să te lepezi de umbră - care simbolizează sufletul, iar atunci când ea moare răpusă de puteri, sufletul tău se evaporă și tu devii una cu orașul. Protagonistul începe să se obișnuiască cu orașul, își petrece timpul citind vise din cranii de unicorn, joacă șah și stă cu bibliotecara care are și ea sufletul pierdut. Ceea ce urmează.. sigur ne va face să medităm ceva asupra condiției umane.

"Tu te temi că-ți pierzi sufletul. Și mie mi-a fost cândva frică de asta. Dar mi-a trecut. Nu-i nici o rușine[...]. Dacă scapi de el o să fii foarte calm. O să ai parte de liniște cum n-ai cunoscut în viața ta. Așa că încearcă să faci abstracție de el."

Notă: 5/5
<<citește recenzia anterioară
>>citește recenzia următoare