duminică, 9 august 2015

6 orizontul de patrick modiano, recenzie (+câteva explicații)

orizontul de patrick modiano este pur și simplu o carte 'altfel', chiar dacă abordează subiecte pe care le mai poți găsi în n cărți. faptul că o carte trebuie să aibă o grămadă de pagini pentru ca autorul să se poată dezlănțui și să iasă ceva bun nu se aplică și acestui roman - în numai 100 și ceva de pagini poți surprinde niște viziuni și idei mai rar găsite plus câteva personaje atipice (cu care nu se pot identifica cei care consumă literatură de consum, deci cartea asta e în siguranță).

nu se ține cont de timp, spațiu și mai ales de momentele subiectului (mă gândesc că profii ăia de română închiși la minte ar arunca romanul ăsta în primul coș). astfel mereu te întrebi de ce, mereu afli ceva din trecutul unui personaj și îți 'reconfigurezi traseul'. rămân la fel pe tot parcursul romanului plimbările protagoniștilor prin paris, iar străduțele lăturalnice și parcurile sunt descrise într-o manieră care te face să crezi că acțiunea s-ar putea să se schimbe de la o stradă la alta.
atunci când vorbeam despre personaje atipice voiam să vă mai spun că aici există un mic paradox - ei se consideră niște indivizi normali și sunt tratați ca atare, însă, dacă e să fim sinceri, nu oricine ar putea trece prin ce au trecut ei.

s-au cunoscut într-un loc pe care cel mai probabil ai vrea să-l părăsești cât mai curând - o stație de metrou la o oră de vârf. nu, nu și-au dat 'bună ziua', dimpotrivă, cineva l-a împins și el a ajuns să o împingă pe ea, astfel ajungând pe jos plină de sânge. și astfel au ales să călătorească împreună prin viața asta, însă nu era totul roz pentru ei - erau amândoi doi fugari, iar pentru ea era mai greu fiindcă se temea de un anumit bărbat care tot o amenința. și tot fiindcă îi era foarte frică, a ales să plece. finalul depinde de fiecare - de cum vede fiecare dintre voi cartea asta.

una peste alta, eu zic că e o carte bună de citit în metrou, asta fiindcă nu are o cursivitate anume și poți să te oprești din citit oricând, nu numai când se termină capitolul, și nu simți că pierzi nimic.

(+) 

 am lipsit ceva timp, am pierdut legături cu persoane cu care mi-era drag să vorbesc și cu toate astea am decis să mai postez încă o recenzie, cea de mai sus, și am făcut-o pentru că mai sunt articole de pe blogul ăsta care încă mai sunt accesate, care n-au mucegăit. și poate și ăsta o să-i ajute cuiva.
mi-a fost greu să renunț total - pe de-o parte că url-ul și numele blogului au fost alese cu 'grijă' în 2011 când eram doar un copil senil, astfel am mai păstrat articole pe care sincer nu vreau să le recitesc acum însă va veni timpul să o fac cândva - și voi ști că sunt aici. pe de altă parte pentru că nu pot să nu scriu, fie și despre mine și relația mea cu lumea de afară, fie despre cărți, muzică, filme și alte dulcegării.
blogul ăsta e de fapt evoluția mea. cu bune și cu rele. și mai ales cu greșeli. din care sper să fi învățat.
clasa a 12-a va fi un an greu și trebuie să trag tare pentru a ajunge unde doresc/dorim. nu știu cât timp voi avea la dispoziție să mai postez, sper doar să fac față ca după să iau din nou legătura cu câțiva oameni de pe aici.

hugs!x

joi, 30 aprilie 2015

1 legături, motive și mere


cu puțin înainte de aprilie mă găseam înghesuită pe o canapea undeva fredonând people are strange cu un glob disco. în el mă reflectam și eu. eram o minusculă parte din acea sferă penibilă care defapt tot timpul este pasată de la cineva la altcineva - însă asta e scopul ei, să i se acorde atenție, nu? nu și scopul meu.
cu mai mult timp înaintea acestei întâmplări bizare, ciudate și neobișnuite mă aflam tot pe o canapea ascultând cum o oglindă murdară reușea să cânte hey joe. staistai, eu defapt ce aberez aici?



însă acum a venit rândul să dau eu un șut în globul disco și să-mi sparg cu această ocazie oglinda din ea fiindcă mi-am dat seama că nici măcar el nu și-ar da seama că lipsește un pătrățel microscopic. înainte chiar de asta, mi-am pregătit ochelarii de soare ca să îl iau în brațe, dar când s-a lăsat seara petrecerea a început și el nu era acolo. așa că am avut un motiv să fac ce trebuia făcut.

tot într-un obiect cât-de-cât sferic am primit..un bilețel. o poezie. cuvinte scrise alb pe negru. gri? o oglindă? nu. un suflet. solitudine. împreună.

vineri, 17 aprilie 2015

5 Joia dulce // Șoareci și Oameni de John Steinbeck


căutând ceva bun de citit prin cărturești, am dat cam acum o lună peste joia dulce fiindcă sinopsis-ul mi se părea interesant. n-am prea auzit multe despre steinbeck până atunci și nici n-am văzut articole despre cărțile sale pe bloguri așa că am mers la ghici. și presupun că asta-i cel mai fain lucru pe care poți să-l faci într-o librărie propriu-zisă, nu?
și.. cartea m-a surprins într-un mod plăcut. m-a introdus treptat în lumea lui steinbeck, un univers în care descrierea este adresată doar lucrurilor lipsite de viață, personajele bucurându-se astfel de o caracterizare de un nivel mult mai înalt, care se realizează prin limbaj în principal dar și prin acțiuni. întrebarea în jurul căreia se învârte toată acțiunea romanului este "iubirea poate fi un remediu pentru orice?"..romanticii incurabili ar fi sigur de răspunsul lor, dar ce se alege de cei care trăiesc în propria lor lume unde nimic nu-i așa cum ar trebui să fie și totuși.. se obișnuiesc fără să vrea cu asta. uită cum e să ai o zi normală, să-i zâmbești soarelui dimineața și să te gândești că n-ai nimic de făcut și că nimic nu te oprește să faci ceea ce vrei tu.. dar atunci când totul se blochează, când rămâi între lumi pe cine te bazezi? singur sigur nu poți scăpa din asta. cu puțin ajutor din partea prietenilor săi, personajul principal reușește să revină la normal, după o serie de întâmplări bizare întâmplate într-o banală joie (dulce)..

toate bine și frumoase de asemenea și în șoareci și oameni. se ilustrează aici alt tip de legătură dintre oameni, una la care noi poate am renunțat de mult: atunci când cineva te trage în jos și simți că (,) cel mai bun lucru pe care îl poți face pentru e tine e să lași totul. ei bine, asta nu e așa de ușor pentru george, un țăran tipic american, pentru care banii reprezintă întotdeauna un interes principal. cartea asta mi-a demonstrat că o poveste care te lasă cu așa de multe stări și întrebări poate fi găsită și într-o carte de 150 de pagini cu font uriaș. așa că puține pagini s-au transformat în multe stări și puține cuvinte.. nu cred c-ar trebui să ratați cartea asta!

marți, 17 februarie 2015

1 nu-i important, dar n-am câștigat


am furat lacătele încătușate mai nou de poduri și am închis ceea ce ar fi într-adevăr păcat să se piardă printre firele de păr atunci când te pălmuiește vântul într-o zi ca asta, în care e soare cu dinți, sau să pătrundă în plămâni ca mai apoi să fie dat afara așa de banal precum..fumezi.
fără să-mi dau seama că fac iar asta, ochii mei te-au surprins iar. tot încearcă să te scaneze, să-ți fotografieze sufletul, să-și bată joc până și ei de forma neregulată ce-o port în piept (și nu, nu-i o broșă). până acum a reușit doar să-ți memoreze conturul, acele tușe din tine care vrei tu să se vadă, dar care nu-ți schițează portretul. uneori sunt atât de multe încât încep să se taie unele pe altele, să formeze unghiuri mai mari chiar ca distanța pe care o ții față de oameni. vrei să rupi hârtia, să termini creioanele 8B aruncate prin ghiozdan și te murdărești chiar tu cu mină, doar fiindcă vrei ca toate privirile (și mai rar sufletele) să se întoarcă spre tine.

de fiecare dată când mă gândesc la ceva din perioada aia, seara aia apare ca un pop-up în explorer pe care ți-e greu să-l închizi. pe lângă asta, ți-ai scos antivirusul și încă te bucuri că tot sistemul e la pământ. tu presupun că ai șters fișierul ăsta temporar, nu?

ar fi vrut să mă lași să tau în bucătăria sufletului tău, nu cea propriu-zisă, să-mi mai faci o cafea- că și așa ea a fost înlocuitorul tău în ultima lună (și ceva!) și să mă lași să umblu prin sertarele cu furculițe și cu cuțite și să le înfing, pe rând, în mine, ca să doară mai puțin.


//textul de mai sus e o 'compilație' de piese, stări, amintiri și vise pe care le-am scris acum ceva timp. le-am țesut azi împreună.//

luni, 9 februarie 2015

0 Și v-am spus povestea așa de Florin Bican | Recenzie


Și v-am spus povestea așa nu este doar o istorisire despre cai, nu este doar cantitatea de Picătura ce face ca multe basme minunate să se transforme într-un tot unitar, ci și o enciclopedie care te ajută să-ți cunoști cealaltă jumătate a ta, să-ți îngrijești sufletul. Chiar el te face un împărat cum găsim numai în basme, iar cu cât sufletul tău este mai frumos, cu atât te simți fericit că poți ține departe toți balaurii, numiți și oameni fără sentimente, fără suflet.

Ironia face ca pe lângă faptul că această carte ar trebui pusă în ramă, și istorisirea pe care o găsim în ea este încadrată de mai multe rame, cea din exterior fiind chiar realitatea cu care ne lovim și noi în fiecare zi. Asta ne îndeamnă să intrăm mult mai ușor în poveste și să ascultăm povestea lui Aleodor Împărat și al fetei Împăratului Verde care fac tot posibilul să-l ajute pe Jumătate de Iepure Șchiop, un căluț supra doi, să-și găsească cealaltă jumătate. În ajutorul său vin și alți căluți printre care Mesteacăn, Chiparos, Stejar și Tei Auriu care spun fiecare câte o istorisire care îl ajută pe cel nevoiaș dar și care trezește la viață tărâmul pe care a domnit Jumătate de Om pentru o lungă perioadă. Vom afla de-a lungul cărții că diabolicul stăpân al tăpșanului cu pricina a mai apărut prin istorisirile căluților năzdrăvani și astfel se fac anumite conexiuni. Ulterior, căluții năzdrăvani au realizat că există o legătură și între ei, și s-au mirat atât de tare încât ar fi ajuns vestea pe Facebook și până la câinii din Giurgiu.

Autorul a accentuat aici o lecție de viață de care mi-am dat și eu seama înainte să încep acest roman. Astfel se face referire la faptul că fiecare entitate reprezintă o poveste sau o idee (am mai auzit asta în expresionism, nu?) și astfel ne dezvoltăm în bine dacă încercăm să cunoaștem oameni la fel ca și cum am citi niște cărți. Chiar dacă aceștia sunt foarte diferiți de noi, atât în sensul bun cât și invers, noi trebuie să avem puterea și înțelepciunea să ne întipărim în minte mici învățături pe care să le aplicăm cât mai bine în viață. Chiar și oamenii răi ne ajută cu ceva - ne reamintesc cum nu trebuie să ajungem.

Chiar dacă pe net scrie că este o carte dedicată copiilor, eu v-o recomand tuturor fiindcă cu siguranță aveți ce învăța din ea. Dacă nu v-am convins până acum, amintiți-vă preț de o secundă ce fain era în copilărie când citeați basme și ascultați-mă când vă spun că va fi la fel și acum.
*
 “Dar știu atâta, că ei mergeau fără a simți că merg, părându-li-se calea scurtă și vremea și mai scurtă. Deh, cum e omul când merge la drum cu dragostea alături, că să fi fost ei cai, altă socoteală.”

“Acum știu ce-ți face jumătatea să iasă din pământ [...] - poveștile pe care le auzi. Ele ți se revarsă în urechea ce cheamă după ea, încet, încet, tot trupul..”
*
Notă: 5/5

<<Citește recenzia anterioară

vineri, 30 ianuarie 2015

2 Doctor Sleep de Stephen King | Recenzie


Imediat când am aflat că există o continuare la Shining, am zis că trebuie să pun mâna pe cartea asta. Așa am și făcut, am lăsat orice altă carte și am început-o iar zilele trecute am ajuns să las tot.. ca să o termin mai repede.
Înțeleg că americanii sunt în general lacomi (de aici probabil și numărul mare de oameni obezi) însă dacă ai în față o capodoperă de ce ai vrea să tragi de ea până nu mai rămâne nimic? Tocmai asta e farmecul în unele cărți ale maestrului - să nu-ți răspundă la întrebări, să te lase în aer.. într-un mod plăcut. După ce am terminat Shining, în zilele în care am rămas confuză după o carte așa de bună, m-am întrebat oare ce se va întreba cu Danny Torrance și îmi imaginam că va avea o viață liniștită - cel puțin asta merita după cele întâmplate la Overlook. Însă aceasta carte mi-a distrus oarecum toate viziunile și a introdus personaje noi, multe pe care le-am considerat fără un folos anume până la final. Dar nici acesta parcă nu m-a 'satisfăcut'.
Cred că Stephen King a ales un final fericit, în care toate personajele negative mor iar cele principale sărbătoresc, fiindcă nu a vrut să-și dezamăgească fanii ori să îl roage să scrie și partea a III-a. Nota autorului poate era mai bine dacă putea fi citită numai pe internet - am aflat așa că S.K. a fost ajutat de foarte multe persoane pentru a scrie asta. Și mă refer că au existat omuleți care să-i salveze imagini cu rulote de pe Google și să 'răspundă la telefoane în locul său'. Asta m-a dus cu gândul că acum Stephen King e mai mult o 'firmă', unde mai mulți oameni lucrează la un produs care iese pe piață cu numele firmei, cunoscut de aproape toată lumea și astfel se bucură de succes. Cred că și cărțile cu un număr mare de pagini îi caracterizează.. acum într-un fel se simt obligați să scrie 600 și ceva de pagini. Oare chiar există nătărăi pe lumea asta care ar crede ca Stephen King nu scrie și cărți mai scurtuțe? Când ar vedea ceva scris de el sub numele Richard Bachman ar crede probabil că e un rezumat..

Dar hai să nu accentuez doar părțile negative, poate unii dintre voi se lămuresc încă de la primele rânduri ale recenziei cum este cartea, însă mai are și părți bune. Acțiunea este destul de interesantă și se desfășoară pe două planuri - unul în care Dan și Abra ajung să se cunoască datorită strălucirii lor și altul în care se descrie viața unui anumit Clan Legitim care vânează oameni care stălucesc.
Așa cum spun și ei în incantațiile pe care le fac, Clanul Legitim dăinuiește peste vremuri și este de neoprit. Membrii săi trăiesc ușor peste 2000 de ani datorită aburului pe care-l iau din cei care strălucesc. Autorul accentuează o teorie destul de interesantă - faptul că fiecare om atunci când moare își eliberează sufletul sub forma unui abur. De aici apar și fantomele - din aburul celor care nu și-au trăit așa cum trebuie viața și vor să se răzbune făcând rău altor persoane.

Nu aș putea să vă spun exact dacă această carte este una bună sau nu, fiindcă chiar depinde de cum fiecare pune în balanță lucrurile pe care le-am enumerat mai sus. Dacă sunteți curioși de cum decurg lucrurile între cele două tabere, puteți citi cartea în engleză aici iar dacă nu vă descurcați cu download-ul și convertit-ul în epub/ mobi, etc, vă pot ajuta eu. Dacă ați citit cartea și ați rămas și voi cu gustul cu care am rămas și eu, să vă reamintiți că și cărțile mai puțin bune au rolul lor - acela de a ne învăța ce e o carte bună și s-o apreciem mult mai mult, s-o citim într-un mod mult mai 'profund'.

Notă: 3/5
<< Citește recenzia precedentă
>> Citește recenzia următoare

vineri, 16 ianuarie 2015

11 Nouă recomandări pentru începutul lui 2015


//film
moonrise kingdom
ăsta cred că a fost cel mai frumos film pe care l-am văzut în ultima perioadă. wes anderson chiar a reușit să-mi redea acele sentimente pe care toți le avem înainte de pubertate - începutul revoltei din interiorul dar și din exteriorul nostru, dorința de a fugi și nu în cele din urmă - certitudinea că ne vom găsi în scurt timp iubirea vieții.
fanfan
n-am avut așteptări mari de la acest film, poate pentru că am fost obligată să îl vizionez la ora de franceză. dar chiar e un film frumos care ilustrează o idee la care mă gândeam și eu adeseori: nu-i așa că îndrăgostiții tânjesc la perioada de dinaintea primului sărut, când simțeau cu adevărat că trăiesc și nu intra în joc și monotonia? se poate trăi așa? răvașul se află ascuns prin film.
little man tate
aș putea să le arăt filmul ăsta unor profesori de-ai mei, care cred că toate problemele noastre se rezumă doar la cele din culegerea de matematică și că visatul e pentru copilași. mai mult de atât, mai bine ești fericit în loc să faci un profesor să-ți scrie o notă cu două cifre în catalog.

//carte
not that kind of girl de lena dunham (în curând apare recenzia)
o tipă trecută de pubertate îți povestește cam ce a făcut ea în ultimii ani. pe lângă asta și umor, te lămurește cum e cel mai bine să reacționezi în anumite situații.
dacă m-aș asculta, m-aș înțelege de jacques salomé
cartea asta e încă ceva mind-blowing pentru mine. mi-am dat seama ce mai exact mă făcea să mă simt prost și cum am greșit și eu în trecut, iar asta m-a ajutat până acum să relaționez cât mai bine cu cei din jurul meu.

//muzică
chet baker
l-am descoperit pe baker citind un interviu cu artistul chet faker. nu știam până atunci că faker și-a luat numele de scenă de la cântărețul de jazz din anii '50, care pe lângă trompetă, a ales să-și folosească și vocea. chet a spus că din punctul ăsta de vedere ei doi se aseamănă, fiindcă nu au voce extraordinară, însă știu să o pună în valoare și până la urmă..sună bine. ascultă i fall in love too easily
mac demarco
nu-s prea multe de spus despre el, doar că are un ton bine făcut la chitară și că știe să-ți dea 'that feeling'. ascultă ode to viceroy
the re-stoned
experimental. orgasmic, aș mai putea adăuga cu jumătate de gură. ascultă crystals
wavves
mi i-a recomandat și mie un amic. era să închid tab-ul după două secunde. după mi-am dat seama că sună bine. surf indie, experimental, noise pop/rock. ascultă stained glass