sâmbătă, 13 august 2016

3 Casa somnului de Jonathan Coe // Recenzie


Titlu: Casa somnului
Autor: Jonathan Coe
Editura: Polirom
Număr de pagini: 358
Anul apariției: 1997




      Trecând peste faptul că este absolut necesar, vital am putea spune, voi ce părere aveți despre somn?
      Considerați că este calea cea mai simplă și mai eficientă de a ne odihni sau că este o totală pierdere de timp? Într-adevăr, petrecem aproape o treime din viață stând inerți și vulnerabili într-un pat în loc să facem altceva mai important.

"Nici Napoleon nu dormea. Și nici Edison. O să vezi că mulți oameni celebri s-au comportat la fel. Ni se spune că Edison disprețuia somnul, și din punctul meu de vedere bine făcea. Și eu îl disprețuiesc. Mă disprețuiesc și pe mine fiindcă am nevoie de el". 

      Deși conducea o clinică care se ocupa de oamenii care au probleme cu somnul, doctorul Gregory Dudden considera că opt ore de somn pe noapte sunt prea multe pentru un om și în acest sens face mai multe teste ca să schimbe acest lucru. Fiind obsedat de aceste lucruri încă din timpul studenției, Gregory o urmărea pe prietena sa, Sarah, în timp ce era în REM (Rapid Eye Movement). Ulterior, ea avea să descopere că este narcoleptică, prezentând totodată și alte simptome precum cataplexia. Din cauza acestor probleme, majoritatea colegilor o considerau nebună, mai puțin un coleg de facultate, Robert, care este în stare să facă orice pentru ea, gândindu-se și la o schimbare de sex.

      Aș putea spune despre Robert că este un personaj dublu, având un rol important în desfășurarea acțiunii. Identitatea lui se bifurcă încă din momentul în care Sarah are un vis în care află că prietenul ei are o soră geamănă, Cleo. Pentru a nu ajunge să râdă de ea, Robert confirmă această informație, știind că Sarah nu ar putea s-o verifice. Robert și Cleo fac schimb de identitate, astfel încât Robert dispare și apare doar în momentele-cheie ale romanului care trebuie corelate cu detalii anterioare pentru a fi deslușite.

       Tocmai ăsta consider că este farmecul acestei lecturi: ea te provoacă să urmărești cu atenție fiecare paragraf, deoarece anumite detalii sau conversații aparent banale vor fi reluate ulterior. Inițial acestea nu sunt prea multe, iar faptul că (,) capitolele impare cuprind întâmplări din 1983-1984 iar cele pare cuprind evenimente din 1996 fac cititorul să fie puțin confuz. Totuși, stilul alert al naratorului, care trece rapid de la un cadru la altul, ca și cum romanul ar fi o compilație de scurt-metraje va face ca (aproape) toate dilemele să fie elucidate.

        Finalul este deschis, însă mi se pare că un fir narativ a fost lăsat în aer și anume cel în care se făcea legătura între un vis recurent din copilărie care-i aparținea lui Robert și un film pierdut de-al lui Salvatore Ortese din care a mai fost găsit doar un cadru. O altă nemulțumire a mea se referă tot la filme: deși ritmul narativ este unul alert, mai există și unele abateri, prilej pentru câteva personaje de a vorbi despre filme englezești. Recurența acestor episoade face, uneori, lectura să pară mai greoaie.

        Cu toate astea, pot spune că cel mai mult mi-au plăcut la acest roman personajele care nu sunt mulțumite în nici un punct al romanului cu cine sunt însă sunt în stare să facă orice lucru nebunesc pentru a-și atinge obiectivele dar și legăturile dintre acestea. Liantul dintre ele este clinica din Ashdown (supranumită Casa somnului). Pe lângă faptul că acest roman te învață o grămadă de lucruri despre somn, este totodată o lectură imprevizibilă, pe care v-o recomand tuturor.

Notă: 4/5
citește recenzia precedentă [Orizontul de Patrick Modiano] >>

3 comentarii:

  1. Frumoasă recenzia, Oana! Cartea sună bine. Subiectul e chiar inedit. N-am mai citit așa ceva până acum.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bună! Dacă vrei, ai o leapşă de la mine :) http://soapteinfurtuna.blogspot.ro/2016/08/multumesc-mult-dariablogul-ei-frumos.html

    RăspundețiȘtergere
  3. Am citit-o acum ceva vreme si ma gandesc cu placere la ea, dar dupa ce am terminat-o tin minte ca eram destul de nemultumita ca nu "terminasera" toate povestile.

    RăspundețiȘtergere

Ce părere ai?